sîmbătă, 27 aprilie 2019

Din 1 octombrie începe noul an universitar. Aproximativ 500.000 de studenți, în învățământul superior. Cum s-au pregătit pentru deschidere marile universități

De Mediafax 8:20, 30 septembrie 2018 172 vizite Invatamant
Din 1 octombrie începe noul an universitar. Aproximativ 500.000 de studenți, în învățământul superior. Cum s-au pregătit pentru deschidere marile universități

Luni, 1 octombrie, începe noul an universitar în instituțiile de învățământ superior din România. Pentru anul de studiu 2018-2019, sunt înscriși aproximativ 500.000 de studenți la toate trei ciclurile de învățământ din țară.

Potrivit Biroului de presă al ministerului Educației Naționale, la toate cele trei cicluri de învățământ, respectiv licență, masterat și doctorat, sunt circa 500.000 de studenți înscriși.

În România sunt 54 de universități de stat, dintre care șapte militare.

În majoritatea instituțiilor de învățământ superior, anul universitar 2018-2019 are 32 de săptămâni de cursuri, șase săptămâni de sesiuni și patru săptămâni de vacanță.

Universitățile vor deschide noul an de învățământ prin festivități. Astfel, Școala Națională de Studii Politice din Capitală va avea festivitatea de deschidere a noului an în data de 1 octombrie la ora 10. La eveniment sunt așteptați profesorii, studenții, dar și părinții. 

Ceremonia de deschidere oficială a anului de studiu 2018-2019, la Universitatea din București, are loc în data de 3 octombrie, la ora 10:00 la Palatul Universității de Drept. La eveniment vor participa rectorul Universității din București, Mircea Dumitru, dar și ambasadoarea Franței în România, Michele Ramis.

Și la Academia de Studii Economice din București va avea loc deschiderea anului de învățământ printr-o festivitate specială, care se va desfășura pe 1 octombrie la ora 9:00, în blocul central.

La Universitatea Politehnica din București și la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București festivitatea de deschidere a avut loc săptămâna trecută.

 

 

 

Comenteaza aceasta stire

Admiterea la școlile de poliție nu se organizează anul acesta. Motivul invocat de autorități
De Neptun TV 3 aprilie 2019

În anul calendaristic curent nu va exista posibilitatea tehnică pentru a mai putea fi organizată o nouă sesiune de admitere, anunță MAI.

Începe a doua etapă de înscriere în învățământul primar pentru anul școlar 2019 - 2020
De Neptun TV 2 aprilie 2019

În prima etapă de înscriere în învățământul primar au fost depuse la nivel național 150.084 de cereri.

Dezastru național la simularea de la Bacalaureat! Rata de promovare de 36,88%!
De Neptun TV 30 martie 2019

Rezultatele de la simularea de la Bacalaureat, organizată de Ministerul Educației Naționale în perioada 11-13 martie, arată o rată cumulată de promovare, la clasele XI-XII, de 36,88%, în creștere cu 0,36% față de anul trecut, când a fost de 36,52%.

REZULTATE SIMULARE BAC 2019, anunțate astăzi. Notele obținute la simularea examenului de Bacalaureat nu se contestă
De Mediafax 29 martie 2019

Notele obținute nu se contestă și pot fi trecute în catalog în baza unei cereri scrise, depusă de elevi sau de părinții acestora.