Salata orientala – retete cu cartofi, mancare cu ou sau de post rapide pentru pomana

Dacă tot am vorbit în ultimul timp despre rețete simple de pregătit, versatile astfel încât pot fi pregătite și în perioada postului, dar și în afara acesteia, astăzi m-am gândit să vă prezint una dintre rețetele preferate ale mamei mele, salata orientală!

Salata orientală este una dintre rețetele care necesită doar ingrediente pe care cu siguranță le aveți în bucătărie! În ciuda numelui său, ingredientele de bază sunt la dispoziția oricărei gospodine, fiind un preparat pe bază de cartofi, ceapă și castraveți murați. Cred că fiecare familie are altă rețetă pentru salata orientală, însă toate aceste rețete au ca numitor comun aceste ingrediente de bază.

Mama mea pregătește mereu varianta cu ouă fierte, tocate mărunt. Aceasta este și varianta mea preferată, cu ceapă roșie și gogoșari tocați mărunt. Secretul mamei mele este că folosește mereu cartofi mai făinoși, care se amestecă de minune cu uleiul și cu toate celelate ingrediente pe care le folosește pentru a face această rețetă.

Însă haideți să nu ne mai întindem la vorbă și să începem să pregătim împreună delicioasa salată orientală, potrivită pentru perioada de post care se apropie cu repeziciune! Vă voi explica în continuare toți pașii preparării acestei salate, astfel încât și dumneavoastră împreună cu familia dumneavoastră să vă puteți bucura de această rețetă minunată!

Ingrediente salata orientala de post 

Ingrediente salata orientala de post

Pentru a pregăti această rețetă de salată orientală, veți avea nevoie de următoarele ingrediente:

  • Un kilogram de cartofi făinoși
  • Două cepe roșii mari
  • Aproximativ 200 de grame de măsline negre
  • 200 de grame gogoșari sau castraveți murați
  • 50 de ml de ulei
  • lingură de oțet sau zeamă de lămâie
  • Pătrunjel tocat mărunt
  • Sare
  • piper

Timp de pregătire: 10 minute

Timp de gătire: 20 de minute

Timp total: 30 de minute

Porții: 4 porții

Cum se face o salata orientala de post – Mod de preparare 

Cum se face o salata orientala de post - Mod de preparare

Salata orientală nu numai că este delicioasă, dar este o rețetă și foarte permitivă, lăsându-ne să adăugăm orice ingrediente dorim pe lângă cele de bază! Puteți adăuga în componeța ei firișoare de ceapă verde, ouă în cazul în care nu o pregătiți în perioada postului, chiar și brânză! Având în vedere că perioada postului se apropie cu repeziciune, vom prepara astăzi varianta de salata orientală de post!

Vom începe prin a spăla bine cartofii sub un jet de apă rece, pe care îi vom pune apoi la fiert într-o oală mare. Peste cartofi vom turna apă astfel încât aceștia să fie acoperiți în totalitate de apă. Va dura aproximativ o jumătate de oră ca aceștia să fiarbă la foc mediu pe aragaz și vom știi că sunt gata atunci când, înțepând cel mai mare cartof cu ajutorul unei furculițe, aceasta va pătrunde ușor.

Din acest moment, vom opri focul aragazului, vom scurge apa fiartă și vom lăsa un pic cartofii la răcit. Cât timp fierb cartofii, noi avem altă treabă de făcut, vom curăța cepele și le vom toca solzișori. Apoi, vom pune ceapa în recipientul în care vom pregăti salata alături de puțină sare, astfel încât să se înmoaie puțin.

Cartofii nu s-au răcit încă, așa că acum ne vom ocupa de gogoșari. Vom lua gogoșarii și îi vom scurge puțin de zeamă, apoi îi vom toca subțire, fâșiuțe. Vom spăla și firele de pătrunjel și le vom toca și pe acestea mărunt.

Acum este momentul să curățăm cartofii de coajă, deoarece aceștia au ajuns la temperatura perfectă, la care putem să-i ținem în mână fără să ne frigem, însă nu s-au răcit complet. Coaja se desprinde ușor, rămâne întreagă și nu se rupe, e perfect! Vom curăța de asemenea și eventualele imperfecțiuni de pe cartofi, astfel încât aceștia să aibă un aspect plăcut în salată!

Apoi, ne vom ocupa de porționarea acestora. Mie îmi place să îi toc în cubulețe, astfel încât să fie mai ușor de amestecat în castron și să aibă și un aspect aparte!

Vom pune aceste cubulețe de cartorfi peste ceapă. Următorul pas este să amestecăm ingredientele lichide, ca să pregătim dressingul salatei. Este ușor, vom amesteca cu ajutorul unei furculițe uleiul cu zeama de lămâie și vom adăuga pe rând și celelate condimente. 

Apoi, când dressingul are consistența potrivită, îl vom turna peste ingredientele din castron, amestecând cu ajutorul unei spatule. Aveți grijă să nu striviți cartofii, însă nu vă zgârciți cu amestecarea, este necesar ca fiecare dintre aceste bucăți să treacă prin dressingul pregătit de noi, astfel încât în acest fel va căpăta gust și savoare deosebită!

După ce am amestecat bine de tot, vom adăuga restul ingredientelor. Gogoșarii feliați fâșiuțe împreună cu măslinele și o lingură de oțet. Vom amesteca din nou, cu grijă în așa fel încât să nu zdrobim cartofii fierți.

Mie îmi place să las salata într-un recipient ce poate fi acoperit timp de o jumătate de oră înainte de a fi consumată astfel încât să se întrepătrundă ingredientele și să se omogenizeze aromele!

Cum se serveste o salata orientala de post 

Cum se serveste o salata orientala de post

Sunt nenumărate moduri de a servi această salată. Mie îmi place să o servesc de una singură, dimineața înainte să plec la serviciu. Este un mic dejun rapid, delicios și sățios care mă asigură că îmi voi începe ziua așa cum trebuie.

Desigur, așa cum v-am spus, în zilele în care nu ținem post voi pregăti această rețetă adăugând și două ouă fierte tari tocate mărunt în compoziția salatei orientale. Îmi place așa mult savoarea pe care aceste ouă o dau preparatului, aproape că nu mă mai pot opri din mâncat! Familiei mele îi place foarte tare această rețetă de salată orientală, niciodată nu rămâne pentru a doua zi!

Puteți servi salata orientală de post și drept garnitură pentru feluri de mâncare mai complicate și complexe cum ar fi rața la cuptor sau puiul la ceaun! Gustul dulce acrișor al acesteia o face perfectă pentru orice fel de mâncare principal, aromele completându-se în profunzime!

Ce îmi mai place mie la această rețetă este versatilitatea ei! În perioadele în care nu ținem post, pot adăuga orice fel de ingrediente am disponibile prin frigider, pe lângă cele de bază. Câteodată se întâmplă să îmi mai rămână carne de la grătar prin frigider, așa că o toc mărunt și o adaug în salata orientală! 

Este delicioasă! Puteți adăuga ceapă verde, proaspătă, puteți adăuga mărar și chiar și gogonele murate! Am văzut această rețetă inclusiv cu brânză de burduf, așa că dați frâu liber imaginației și nu vă sfiiți când vine vorba de experimentare în bucătărie, nu se poate întâmpla nimic greșit!

În cazul în care nu aveți gogoșari murați, nu vă îngrijorați, puteți folosi orice alt fel de murătură, de la castraveți murați, la gogonele! Îmi place să folosesc gogoșari murați pentru că dau și un pic de culoare acestui preparat, însă salata orientală este delicioasă și având doar castraveți murați în compoziția ei! 

Mama mea punea câteodată și din bureții pe care îi avea dânsa la borcane, deci vă dați seama că puteți adăuga orice, atât timp cât este murat. Salata orientală este foarte permisivă din acest punct de vedere, iar gustul murăturilor se completează minunat cu dulceața cartofilor fierți.

Sper că v-a făcut plăcere să pregătiți această delicioasă rețetă de salată orientală alături de mine și sper că vă veți întoarce la ea ori de câte ori veți dori să pregătiți această rețetă din nou! Salata orientală este minunată atât pentru perioadele de post, cât și pentru restul anului, când nu avem idee ce mâncăruri să mai preparăm sau când ne este poftă de ceva dulce acrișor, pregătit din ingredientele obișnuite pe care cu siguranță le avem prin gospodărie!

Lasă un comentariu