Cea mai buna placinta cu mere de post – reteta prajitura cu mere rase, frageda, cu aluat

Plăcinta cu mere de post este desertul meu preferat de servit în weekend, în după amiezile leneșe de duminică împreună cu familia! Foarte rapid de pregătit și de copt, plăcinta cu mere este perfectă atât pentru perioadele în care ținem post, cât și pentru a fi servită în mod normal.

Există nenumărate variații ale acestei rețete, însă bunica mea pregătea plăcinta cu mere de post cu cel mai pufos aluat, rețeta dânsei fiind una dintre cele mai ușor de urmat rețete pe care le-am văzut! Așa că am decis astăzi să pregătim împreună delicioasa plăcintă de post, urmând rețeta bunicii mele! Să începem!

Ingrediente placinta cu mere de post 

Ingrediente placinta cu mere de post

Pentru această rețetă, veți avea nevoie doar de ingrediente simple pe care probabil le aveți deja în gospodăria dumneavoastră, iar dacă nu, nu vă faceți griji, sigur le veți găsi la cel mai apropiat magazin alimentar. 

Pentru prepararea blatului prăjiturii cu mere de post veți avea nevoie de:

  • Aproximativ 200 de ml de apă
  • Aproximativ 200 de ml de ulei de floarea soarelui
  • 6 linguri de zahăr cu vârf
  • linguriță de bicarbonat de sodiu
  • lingură de oțet de mere slab
  • Jumătate de kilogram de făină

Pentru umplutura de mere veți avea nevoie de:

  • Un kilogram și jumătate de mere
  • 4 sau 5 linguri de zahăr cu vârf
  • 2 lingurițe de scorțișoară

Timp de pregătire: 10 minute

Timp de gătire: 20 de minute

Timp total: 30 de minute

Porții: 8 porții

Cum se face prajitura cu mere de post – Mod de preparare 

Cum se face prajitura cu mere de post - Mod de preparare

Vom începe prin a spăla foarte bine merele și a le curăța de coajă. Le vom tăia și le vom scoate cotoarele, astfel încât să nu cumva să scăpăm semințe în umplutura noastră de mere. Apoi, le vom da pe răzătoarea cu ochiuri mari și vom obține baza umpluturii noastre.

Pentru următoarul pas vom avea nevoie de o oală de dimensiuni potrivite, în care vom pune merele rase și cele patru linguri de zahăr. Vom căli acest amestec la foc mic al aragazului. Veți observa cum merele își vor lăsa zeamă în amestec.

Va trebui să călim acest amestec până când zeama lăsată de mere se va evapora. Abia apoi, vom adăuga scorțișoara și vom amesteca pentru ca umplutura noastră să se omogenizeze și vom lăsa merele deoparte ca să se răcească.

Între timp, noi ne vom ocupa de blatul prăjiturii. Vom avea nevoie de un recipient mai larg în care vom amesteca apa, uleiul de floarea soarelui împreună cu zahărul până când cristalele de zahăr vor fi înglobate în totalitate. 

Într-o cană, vom pune bicarbonatul de sodiu și lingura de oțet de mere, pe care le vom adăuga apoi în amestecul de apă, ulei de floarea soarelui și zahăr. Apoi, vom începe să înglobăm și făina în acest amestec, adăugând-o puțin câte puțin, cu ajutorul unei linguri și amestecând cu o spatulă. 

Veți vedea că aluatul va începe gradual să își modifice consistența și să devină din ce în ce mai dens. Când va deveni prea dens pentru a mai fi amestecat cu lingura, îl vom scoate pe blatul de lucrul și vom începe să îl frământăm, continuând să adăugăm făina, până când terminăm toată cantitatea necesară. 

Apoi, vom împărți în două acest aluat și îl vom întinde cu ajutorul unui făcăleț. Veți observa că este ușor de întins și nu se rupe, fiind totuși pufos. 

Între timp, vom pregăti și o tavă de dimensiuni potrivite pe care o vom tapeta cu hârtie de copt sau, dacă nu aveți, vom crea un strat protector, ungând tava cu puțin ulei peste care vom presăra făină. Vom întinde prima foaie de plăcintă și apoi o vom pune în tavă. Peste aceasta, vom pune mere călite care s-au răcit între timp și apoi a doua foaie de aluat.

Acum este momentul să înțepăm cu ajutroul unei furculițe foaia de deasupra din loc în loc, ca să nu se formeze cocoloașe inestetice. Vom introduce această tavă în cuptorul preîncălzit la temperatură medie pentru aproximativ o jumătate de oră! După acest timp, plăcinta este rumenită la suprafață, semn că este gata!

Poftă bună!

Cum se serveste placinta cu mere de post 

Cum se serveste placinta cu mere de post

Vă recomand să lăsați un pic plăcinta să se răcească după ce o scoateți din cuptor și apoi să o pudrați cu zahăr pudră vanilat, pentru a-i accentua savoarea, dar și din motive de prezentare. Veți vedea cât de ușor se va tăia această plăcintă după ce o veți lăsa să se răcească, nu este deloc sfărâmicioasă.

Iar despre gustul ei… ce să mai vorbim, este delicioasă, aromată și foarte ușor de făcut!

Lasă un comentariu