Mancare de linte verde – reteta turceasca de post, preparare

Acum că se apropie Postul Paștelui, este momentul să vin și eu cu rețete potrivite pentru această perioadă. Postul este o perioadă de detoxifiere, de smerenie și de căire sufletească și trupească. În această perioadă, organismul nostru se regenerează, structurile sale sunt puse într-o stare de detoxifiere, fiind consumate doar alimente de origine vegetală.

Acest lucru nu înseamnă că vom priva organismul de nutrienți importanți, există numeroase legume care au în componența lor și proteine vegetale. Una dintre aceste legume este lintea verde, cu ajutorul căreia vom găti împreună mâncarea de linte verde a cărei rețetă o să v-o prezint mai jos.

Veți vedea că în mai puțin de două ore puteți pregăti simplu și rapid o mâncare delicioasă! Partea cea mai bună a acestei rețete este faptul că puteți adapta această rețetă astfel încât să o puteți pregăti și cu cârnăciori afumați, pentru perioadele în care nu țineți post. Haideți să vedem cum se pregătește.

Ingrediente mancare de linte verde 

Pentru a pregăti această rețetă veți avea nevoie de următoarele ingrediente:

  • Aproximativ 300 de grame de linte sau două conserve de linte prefiartă
  • Două linguri de ulei de floarea soarelui
  • Trei cepe
  • Șase căței de usturoi
  • Un morcov
  • Un ardei capia
  • Sare
  • Piper
  • jumătate de linguriță de chimen
  • linguriță de boia de ardei dulce
  • Un praf de zahăr
  • 250 de ml de suc de roșii
  • Șase cârnați (opțional)

Timp de pregătire: 30 de minute

Timp de gătire: o oră

Timp total: o oră și jumătate

Porții: 4 porții

Cum se face o mancare de linte verde – Mod de preparare 

Pregatirea lintei uscate pentru mancare 

Unul dintre lucrurile care mie îmi plac foarte tare la lintea verde este că deși fierbe mai greu, își menține forma și nu se terciuiește și nu este necesar să o lăsăm în apă să se înmoaie, ea trebuie doar spălată și lăsată la scurs. Pentru a fierbe lintea, vom adăuga pentru o cană de linte, două căni de apă, acesta fiind proporția ce trebuie respectată atunci când gătim mâncare de linte.

Vom începe prin a cântări lintea uscată pe care o vom folosi, iar apoi am spălat-o trecând-o prin jeturi de apă rece. O vom pune într-o cratiță de dimensiuni potrivite împreună cu apă și o linguriță de sare. O vom lăsa 15 minute pe focul aragazului din momentul în care începe să clocotească.

După ce au trecut cele 15 minute, vom opri focul aragazului și vom strecura lintea, lăsând-o apoi la scurs în strecurătoare. Dacă folosiți conserve, nu mai trebuie să fierbeți lintea, va fi necesar doar să scurgeți lichidul și să lăsați lintea la scurs.

Sosul de legume pentru mancarea de linte verde 

Vom începe prin a spăla toate legumele. Vom curăța ceapa, usturoiul și vom scoate cotorul ardeiului capia, spălându-l de semințe. Vom toca legumele mărunt, ceapa în solzișori, usturoiul va fi mărunțit, ardeiul tăiat în cuburi mici, iar morcovul în rondele.

Vom păstra doi căței de usturoi pe care îi vom adăuga preparatului în final. Dacă nu pregătiți varianta de post a acestei rețete, atunci începeți prin a prăji cârnații afumați, pe care i-ați crestat puțin la suprafață. 

Vom avea nevoie de o tigaie adâncă în care vom pune puțin ulei de floarea soarelui la încins. Când a ajuns la temperatura potrivită, vom pune legumele la călit, toate în afară de ardei. Le vom căli timp de două sau trei minute până când devin translucide, apoi vom adăuga și cuburile de ardei și chimenul. 

Deja se simte mirosul! Vom mai lăsa totul la gătit timp de cinci minute, amestecând constant ca să nu se lipească și să se ardă legumele. Vom stinge apoi amestecul cu o cană de apă caldă.

În continuare, vom adăuga o linguriță de boia de ardei dulce și o cană de suc de roșii. Nu vă recomand să folosiți bulion, deoarece are un gust mult mai bun cu suc de roșii. Vom asezona acum mâncarea de linte adăugând sare și puțin piper negru proaspăt măcinat.

Vom da focul argazului mai încet și vom acoperi tigaia parțial cu un capac. Vom lăsa totul la fiert timp de un sfert de oră, până când se mai înmoaie și morcovul. Vom adăuga și un praf de zahăr ca să fie echilibrat gustul și vom adăuga acum și lintea fiartă, care între timp, s-a scurs.

Vom amesteca ușor, cât să nu terciuim lintea și vom mai lăsa tot amestecul de la fiert timp de trei minute. Tăiem și cei doi căței de usturoi pe care i-am pus deoparte în feliuțe și le adăugăm în mâncarea de linte, apoi vom opri focul aragazului.

Mâncarea de linte pare că înca are foarte mult sos, de aceea o vom lăsa acoperită timp de zece minute, astfel încât boabele de linte să își tragă din sosul de legume și să devină și mai aromate și gustoase!

Cum se serveste o mancare de linte verde 

Nici nu știu să vă explic cum miroase la mine în bucătărie! Ce culoare frumoasă are mâncarea de linte verde și ce bine s-a umflat lintea! 

O servim fierbinte, imediat cum au trecut cele zece minute. Cât timp am lăsat mâncarea de linte la odihnit, am pus repede și de o mămăligă și am tocat pătrunjel proaspăt, verde, ca să îl presărăm pe deasupra lintei. Merge foarte bine și cu pâine proaspătă, este perfectă pentru a întinge în sosul acestui fel de mâncare!

Mâncarea de linte verde este una dintre cele mai delicioase mâncăruri de post pe care le puteți pregăti! Dacă doriți să o pregătiți și în perioada în care nu ținem post, puteți prăji câțiva cârnați afumați înainte de a căli legumele. Veți căli legumele în aceeași tigaie în care ați prăjit cârnații, astfel încât legumele să prindă gustul și aroma cârnaților.

Vedeți cât de ușor se pregătește? Dacă optați pentru conservele de linte prefiartă, acest proces va fi și mai ușor de realizat, iar rețeta și mai simplu de pregătit! Mâncarea de linte verde este și extrem de hrănitoare, având în compoziția ei toți nutrienții necesari organismului nostru!

Lasă un comentariu