Hamsii prajite – reteta hamsie prajita, sprot prajit, obleti

Exisă două motive pentru care oamenii refuză în general să consume pește: primul ar fi acela că este dificil de curățat și preparat. Gospodinele se feresc, de obicei, de rețete în care peștele trebuie curățat, fiind multă migală, iar procesul de eviscerare nu este unul deloc ușor. Al doilea motiv, cel pentru care nici membrii familiei mele nu prea se îndeletnicesc cu consumul de pește, este faptul că peștele are oase multe care îl face dificil de servit.

Se înțelege, însă, peștele are și foarte mulți nutrienți vitali, cum ar fi acizii grași omega, sau vitaminele B și zincul, nutrienți necesari în special în creșterea și dezvoltarea armonioasă a copiilor. De aceea, astăzi vin cu soluția salvatoare, oricare dintre acestea două ar fi motivele pentru care nu se consumă pește! Este vorba despre o rețetă de hamsii prăjite în mălai, rețetă simplă și ușor de pregătit!

Hamsiile sunt printre peștii care se curăță cel mai ușor, iar faptul că sunt mici le face să nu aibă atât de multe oase. După gătire, oasele acestora se topesc, așa că pot fi servite cu totul fără probleme! Haideți să vedem cum se pregătesc!

Ingrediente hamsii 

Pentru această rețetă, veți avea nevoie de următoarele ingrediente:

  • Un kilogram de pește mic
  • linguriță de sare
  • 200 de grame făină 
  • 200 de grame mălai
  • Ulei de floarea soarelui pentru prăjit

Timp de pregătire: 20 de minute

Timp de gătire: 20 de minute

Timp total: 40 de minute

Porții: 3 porții

Cum se fac hamsiile – Mod de preparare 

Curatarea pestilor mici: hamsii, obleti sau sprot 

Vom începe prin a curăța peștele proaspăt. Eu am folosit hamsii pentru această rețetă și am început curățarea prin a îndepărta capetele peștelui, apoi a-i eviscera organele. Nu este necesar să îi curățatți de solzi în propriul sens al cuvântului, dacă veți da cu mâna pe deasupra pielii acestora, solzii se vor curăța. 

Vom clăti peștii sub jet de apă, iar apoi vom trece la condimentarea acestuia. Punem peștele într-o sită la scurs, iar când s-a scurs bine de toată apa îl vom presăra cu o linguriță de sare. Amestecăm bine cu mâna astfel încât să ne asigurăm că tot peștele a prins sare și îl lăsăm zece minute deoparte, ca să se îndulcească.

Sarea se va întrepătrunde în fibrele de carne al peștelui și va contrasta frumos cu dulceața naturală a acestuia. Este bine să nu săriți peste aces pas, altfel veți obține un preparat fad, fără gust. Dacă nu mă credeți, puteți pune deoparte câteva hamsii și pe acestea să nu le sărați, ca să vedeți ce diferență ca de la cer la pământ este între ele.

Prajire Hamsii, obleti sau sprot prajit, dupa reteta simpla si rapida 

Următorul pas al rețetei noastre este prăjirea peștelui, însă nu înainte să pregătim crusta. Vom avea nevoie de un amestec de făină și mălai prin care vom trece fiecare bucată de pește. Vom scutura apoi surplusul, ca să ne asigurăm că acesta nu cade în ulei și se arde, și vom rămâne cu un strat bine aderat de făină cu mălai.

Ca să le prăjim, vom avea nevoie de o tigaie adâncă în care vom pune mult ulei, astfel încât peștele să nu atingă fundul tigăii. Vom lăsa uleiul la încins la foc iute, iar când s-a încins vom începe să prăjim, pe rând, hamsiile. Le vom prăji în tranșe, cât să nu se aglomereze tigaia.

Partea bună este că acest pește este gata foarte repede, în maxim cinci minute de când l-ați pus și nici nu trebuie să îl întoarceți deoarece este mic și se gătește uniform. Va trebui însă să mai mișcați din când în când tigaia, ca să nu se lipească bucățile de pește una de cealaltă.

Sub nicio formă să nu prăjiți hamsiile la foc mic, pentru că acestea își vor trage foarte mult ulei din tigaie, iar în final veți obține un preparat grețos și greu de servit. Când vor fi gata, le vom scoate într-un platou pe care l-am tapetat cu hârtie de bucătărie super absorbantă, astfel încât să își lase orice surplus de ulei.

Hamsiile pe care le-am gătit cu această rețetă sunt, în final, crocante, gustoase, fiind frumos rumenite la suprafață și numai bine făcute! Vai, și cum miroase la mine în bucătărie! De vis!

Cum se servesc hamsiile 

Când vor fi gata hamsiile, punem repede de un pui de mămăliguță și cu doi sau trei căței de usturoi și puțină smântână, facem repejor un mujdei de usturoi! Doamne, cât este de gustos! Îi servim fierbinți, imediat cum sunt gata prăjiți!

Să știți că merg și reci, a doua zi și chiar devin mai moi și prind un gust aparte. Stoarcem puțin suc de lămâie deasupra lor și îi servim alături de o garnitură de cartofi natur cu pătrujel proaspăt tocat pe deasupra! Gustul este unul de la care chiar și cei mai mari mofturoși s-ar abține cu greu, dovadă o am în farfuriile goale care acum strălucesc la mine în bucătărie, de unde familia mea nu mănâncă pește, de la aceste hamsii mai greu te abții!

Și mă bucură enorm acest lucru, deoarece hamsiile sunt unul dintre cel mai curat soi de pește, hrănindu-se cu plancton și neacumulând metale grele în structura lor. Hamsiile au o valoare nutritivă importantă pentru organism, fiind bogate în vitamina D și într-un complex de nutrienți esențiali pentru organism. Acizii grași pe care îi conțin sunt importanți mai ales în creșterea și dezvoltarea armonioasă a copiilor.

Un stil de viață sănătos, cu o dietă echilibrată, cu un aport ridicat în legume și carne slabă, cum ar fi cea de pește, este ceea ce ne menține organismul într-o stare de funcționare corespunzătoare, asigurând toți nutrienții de care avem nevoie pe parcursul zilei! Hamsiile sunt ușor de curățat și foarte ușor de pregătit, iar după prăjire rămân fără oase care incomodează la servit.

Sper că v-a făcut plăcere să pregătiți hamsiile prăjite alături de mine și sper că vă veți întoarce la această rețetă ori de câte ori vă va fi poftă din nou de ea! Spor la gătit!

Lasă un comentariu