Astăzi vom prepara împreună o cremă foarte populară, cunoscută de toată lumea sub numele de ganache sau ganaj. Frumusețea acestei creme constă în versatilitatea acesteia, în faptul că este aerată, fină și delicată și poate fi folosită pentru o gamă largă de deserturi, fiind posibilă și servirea acesteia de una singură, sub forma unui desert de sine stătător.

Puteți folosi crema ganache pentru a prepara torturi delicioase, dar și o gamă largă de prăjituri care mai de care mai pufoase și savuroase! Crema ganache nu este greu de pregătit, procesul de gătire al acesteia constând în topirea și mixarea ciocolatei impreună cu frișcă lichidă și diverse arome, în funcție de preferințele dumneavoastră! Însă tot acest proces îl vom studia mai pe îndelete pe parcursul acestui articol, așa că să lăsăm vorbăria și să trecem la pregătirea savuroasei creme de ganache!

Pentru a pregăti această cremă veți avea nevoie de:

Ingrediente crema genache

Ingrediente crema Genache
  • Aproximativ 600 de ml de frișcă naturală cu cel puțin 30% grăsime
  • 600 de grame de ciocolată cu cel puțin 40% cacao
  • 100 de grame de unt cu cep puțin 82% grăsime

Opțional:

  • coniac, rom sau lichior fin pentru aromă

Timp de pregătire: 5 minute

Timp de gătire: 5 minute

Timp total: 10 minute

Porții: 1.3 kilograme de cremă

Cum se face crema ganache – Mod de preparare 

Cum se face crema ganache - Mod de preparare

Eu am folosit o ciocolată de 400 de grame și o altă jumătate din altă ciocolată și trei cutii de frișcă naturală lichidp pentru smântână. Vom începe pregătirea acestei rețete prin alegerea unei cratițe de dimensiuni potrivite în care vom turna smântâna lichidă și o vom încălzi la foc mediu. Vom mai amesteca în ea din când în când, însă nu prea mult.

Ingrediente crema ganache 

Între timp, noi vom rupe ciocolata în bucăți mărunte. Când smântâna va începe să se umfle pe margine, dând primele semne de fierbere, vom opri focul aragazului. Vom adăuga bucățile mărunte de ciocolată cratița cu smântână fierbinte.

Vom împinge cu ajutorul unei spatule aceste bucăți de ciocolată astfel încât să fie acoperite în totalite, însă nu vom amesteca sub nicio formă în compoziție, deoarece aceasta se va răci foarte repede iar ciocolata nu se va topi în totalite și vor rămâne bucăți întregi în frișcă. 

După ce bucățile de ciocolată au stat cel puțin cinci minute în smântână, vom amesteca în această compoziție cu ajutorul unui tel. Amestecul în acest moment nu este cel mai apentisant sau arătos, însă veți observa cum pe măsură ce veți continua să omogenizați cu ajutorul telului, își va schimba culoarea, dar și consistența, devenind mult mai cremos. Verificați dacă nu cumva au rămas bucăți de ciocolată care nu s-au topit, iar dacă au rămas scoateți-le deoarece ne dorim să obținem o cremă fină.

Vom adăuga o bucățică de unt ca să obținem o cremă pufoasă de o consistență mai densă. Acest pas nu este obligatoriu, decât în cazul unor anumite torturi. 

După ce ați amestecat, de preferat este să mutați crema de ganache într-un vas metalic și să îl lăsați în bucătărie aproximativ o oră până când ajunge la temperatura camerei, amestecând ocazional în această cremă. Apoi, vom pune crema noastră la frigider pentru cel puțin 3 ore. 

Tot acum puteți să adăugați în compozția cremei și puțin coniac, lichior sau rom pentru a-i da savoare și aromă. Nu este bine să adăugați aceste arome în crema caldă, deoarece temperatura scade intensitatea aromei și îi conferă chiar un gust neplăcut, lucru pe care nu ni-l dorim pentru crema noastră.

Cum se bate un ganache de ciocolata?

Este o regulă a acestei creme: ganache de ciocolată trebuie să aibă o temperatură foarte scăzută atunci când îl mixăm. Este necesar să mixăm această cremă ca să înglobeze suficient aer astfel încât să devină cremoasă, aerată, fină și consistentă! 

Vom avea nevoie de un mixer setat la viteză înaltă. Vom amesteca în compoziția noastră timp de două sau trei minute până când veți observa cum crema va începe să își modifice volumul și să își schimbe culoarea!

Ce frumos arată acum! Este o diferență ca de la cer la pământ între sosul de ciocolată pe care îl obținusem anterior și această minunată cremă! O să vedeți cât de ușor este de manipulat, o veți putea pune într-un poș și își va menține forma fără probleme! Crema de ganache este aerată și fină, iar lichiorul pe care l-am adăugat i-a conferit o aromă intensă și un gust delicios!

Aveți grijă cu timpul de mixare al acestei creme, deoarece crema de ganache se poate tăia! Nu este necesar să mixați foarte mult timp, doar până când crema noastră capătă o consistență spumoasă și devine fină! Dacă vi s-a întâmplat să se taie, nu vă faceți prea multe griji, crema se poate repara prin încălzire lentă la bain marie, până când devine lichidă, apoi va fi necesar să o lăsați din nou la răcit și să o mixați din nou după aceea.

Din acest moment, crema noastră de ganache este gata!

Cum se serveste crema ganache 

Această cremă delicioasă se poate servi în nenumărate feluri, tot ceea ce aveți nevoie este să vă lăsați frâu liber imaginației și veți pregăti cele mai delicioase deserturi! Fie că este vorba de aniversări speciale la care vă doriți să pregătiți cel mai bun tort sau pur și simplu este vorba de o prăjitură de care vi s-a făcut poftă, crema ganache este potrivită pentru orice fel de desert!

O puteți servi chiar și simplă, sub forma unui desert la pahar pe care îl veți lăsa la răcit timp de câteva ore înainte de servire! Este fină, aerată, ușor de consumat și nu este genul de cremă foarte dulce, ce necesită consumul acesteia în cantități limitate. Se potrivește perfect cu blaturile pufoase ale prăjiturilor pe care le veți pregăti!

Eu sunt convinsă că această cremă ganache va deveni foarte repede una dintre cremele dumneavoastră preferate datorită rețetei sale foarte ușor de preparat, dar și datorită aromei și savorii sale intense de care vă veți bucura împreună cu invitații și cu familia dumneavoastră!

Lasă un comentariu