Budinca de vanilie reteta de casa, cum se face

Ce ai zice de un desert simplu, ușor de făcut, fără a avea nevoie de ingrediente deosebite sau aptitudini speciale în bucătărie? Budinca de casă este desertul perfect pentru tine.

De cele mai multe ori când apare pofta de dulce, tindem să apelăm la produsele din comerț. Cu toții știm că acestea sunt pline de ingrediente necunoscute și periculoase pentru sănătatea noastră.

Alegerea unui desert pregătit în casă poate însemna diferența dintre un desert sănătos și altul nesănătos. Budinca de casă este alternativă ideală, iar rețeta de mai jos te va face să vrei să o prepari iar și iar.

Ingrediente budincă de casă

  • 200 grame amidon alimentar
  • 150 grame zahăr
  • 1 litru lapte de vacă
  • 80 grame ciocolată simplă
  • 80 grame unt 80% grăsime
  • 4 gălbenușuri
  • 2 linguri cacao
  • sare

Timp de pregătire: 15 minute.

Timp de gătire: 10 minute.

Timp total: 25 minute.

Porții: 8.

Cum se face budincă de casă – Mod de preparare

Prima dată începeți cu separarea gălbenușurilor și adăugați-le într-un bol împreună cu zahărul și praful de sare. Amestecați totul cu un mixer sau tel până se topește zahărul și se formează o spumă.

În alt bol faceți o pastă din amidon și lingurile de cacao diluate cu 5 linguri de lapte. Încorporați totul cu un tel până au dispărut cocoloașele. 

Peste spuma de gălbenușuri și zahăr turnați treptat pasta formată din amidon și amestecați cu un tel sau mixer la viteză mică. Restul de lapte îl puneți la fiert într-o oală adâncă cu pereți groși.

Între timp dați și ciocolata pe răzătoarea mare. De regulă folosesc ciocolată neagră cu 80% cacao pentru un plus de aromă, dar merge și cea simplă cu lapte.

Când este momentul ca laptele să dea în clocot, reduceți intensitatea focului. Peste laptele clocotit adăugați în fir subțire pasta de amidon și ouă, amestecând cu un tel.

Atenție când începeți să amestecați budinca de casă, pentru că va începe să stropească ca un vulcan. Vă recomand să folosiți o mănușă sau un prosop de bucătărie când mânuiți telul, pentru a nu vă arde.

Amestecați totul pentru câteva minute, până se întărește budinca. După ce a ajuns la consistența dorită, integrați untul tăiat bucățele și fulgii de ciocolată. Amestecați totul foarte bine până se topește untul și opriți focul.

Cum se servește budincă de casă

După ce s-a răcit, budinca de casă o turnați în cupe. Budinca se servește de regulă simplă, de sine stătătoare și proaspătă. Pentru un plus de savoare, se pot adăuga diverse topinguri.

Cel mai adesea folosesc nucă măcinată sau fulgi de migdale, presărați deasupra cupelor cu budincă. Nucile oferă o aromă mai neutră.

Dacă doriți ceva mai parfumat, puteți opta pentru diferite fructe. Pentru a mai tăia din dulceață puteți folosi felii de căpșuni, fructe de pădure sau banane.

Budinca de casă merge de minune ca umplutură pentru blatul de tort sau ca glazură. În acest caz este posibil să aveți nevoie de o cantitate mai mare.

Lasă un comentariu